Invitatie

Daca esti pescar si vrei sa-ti povestesti aventurile Pe patul de nada te rog frumos sa ma contactezi. Motto: "Dintr-un om poti face un pescar, dar dintr-un pescar nu mai poti face un om. Pescuitul este un sport: acorda si pestelui o sansa ! Ceea ce se afla deasupra apei este pentru pescar. Ce e sub apa, e pentru peste!"

miercuri, 24 octombrie 2012

Nade si momeli

 Dupa cum am vazut in celelalte doua capitolele dedicate pescuitului crapului, crapii sunt omnivori si au preferinte alimentare in functie de sezon. De la aceasta regula face exceptie: 
  • Amurul, acesta avand predilectie pentru hrana de natura vegetala. 
  • Tot in categoria exceptiilor mai fac parte Fitofagul si Novacul (crapi chinezesti) care consuma numai plancton de natura vegetala respectiv animala, acestia neputand fi capturati prin mijloace specifice pescuitului sportiv decat in mod accidental motiv pentru care nu vom insista prea mult asupra lor.
  Nadele au rolul de a atrage si a mentine pestii in zona in care pescuim si sunt constituite, de regula, din amestecuri de seminte (soia, grau, porumb, canepa etc. intregi sau macinate), aluat, arome, coloranti, continand uneori si cantitati moderate de rame, viermusi albi.
  Nada este bine sa fie aleasa corelat cu momeala utilizata si nu intamplator. Intotdeauna trebuie avut in vedere ca nada sa fie aleasa cu grija in functie de sezon, de caracteristicile lacului, de hrana naturala oferita de lacul in cauza.

  Momeala are rolul de a atrage pestele si de al determina sa inghita acul. Aceasta este fixata
prin intermediul unor fire auxiliare, denumite uneori "fir de par", sau se fixeaza direct pe ac. La fel
ca si nada, momeala optima se alege tinand cont de sezonul de pescuit, de caracteristicile lacului si
de hrana naturala oferita de lac.
  Un lucru mai putin stiut de pescari este ca insasi PHul apei joaca un rol important in alegerea sau prepararea nadei optime:
  • Intr-un iaz bogat in calciu (PH ridicat) si deci si in hrana, nadele bogate in aminoacizi sunt putin eficace. Buletele "sarace", pe baza de gris, cu o aroma simpla ca atractant, reprezinta alegerea inteleapta pentru acest caz. O nada simpla si clasica cu o aroma si putin ulei volatil devine usor acida. 
  • Intr-o apa cu PHul 7-7.5 aceasta diferenta prezinta interes pentru crap. 
  • In cazul apei dure (PH 8.5), nada de mai sus devine prea acida pierzandu-si atractivitatea ca urmare a gradientului ridicat de aciditate (diferenta mare de aciditate). In acest caz vom pune in nada putin carbonat de calciu sau coaja de ou care au rolul de a diminua aciditatea nadei. A se intelege aici ca problema este valabila atat pentru nada cat mai ales pentru momeala, cazul reprezentativ buletele.

  Aciditatea apei poate fi masurata cu reactivi sau se poate estima "la ochi"
  • o apa cu alge pline de cochilii de scoici si melcisori este in general calcaroasa, unde crapii cresc repede si unde intalnim exemplare mari. Aici ne vom feri sa utilizam nade acide. 
  • Din contra, in cazul unei ape cu PH sub pragul lui 7, pescuitul este mult mai usor de practicat, fiind mai putina hrana. In acest caz crapii raspund mai usor la nadele imbogatite cu aminoacizi, ulei de peste, faina animala (de oase), vitamine. 
  Repet, in apele bogate in hrana, aceasta nada acida nu prezinta interes deosebit pentru crap. Am facut un experiment in cateva randuri:

  1. intr-o balta cu apa cu PH ridicat, am pescuit in conditii identice cu un bulete acid si unul simplu. Scorul de 4/9 in favoarea buletelui simplu a demonstrat teoria PHului.
  2. Cu ani in urma un pescar mai in varsta a pescuit langa mine folosind ca nada mamaliga ramasa de la masa. Eu aveam mamaliga speciala, indulcita, colorata si aromata. Numai ca mamaliga mea mi-a adus un crap de 1 kg pe cand vecinului, om simplu de tara, i-a adus 3 bucati la 3-8kg/buc..
  Momelile si nadele pentru pescuitul crapului se impart in doua grupe importante, conform
prezentarii din tabelul urmator:




  Atunci cand momelile individuale nu dau rezultatele scontate, se recomanda utilizarea acestora in diverse combinatii (carcalete). Cel mai des se foloseste combinatia dintre o momeala vegetala si una animala (ex. mamaliga cu rama sau viemusi, cocolosul cu rama sau viermusi) si uneori rame si viermusi impreuna.
  Asa cum s-a amintit in repetate randuri, momeala se alege in functie si de caracteristicile lacului (hrana naturala, PHul apei, natura fundului bazinului, hidrodinamica apei...) respectiv de anotimpul in care pescuim.  Niciodata nu vom obtine satisfactii daca nu tinem cont de aceste observatii.

 In continuare vom prezenta cateva retete de preparare/conservare a principalelor momeli de origine vegetala.

Porumbul
  Este, prin excelenta, cea mai raspandita momeala pentru crap avand in acelasi timp si o eficacitate extrem de ridicata. Pe langa faptul ca porumbul este preferat de toti crapii, pretul acestuia este foarte redus iar utilizarea sa ca  momeala este cat se poate de simpla. Porumbul se poate folosi in forma naturala (porumb de lapte sau uscat) sau prelucrat prin fierbere/conservare.
  Porumbul crud (de lapte) este foarte eficient si se poate procura in perioada iulie-august, perioada de la formarea bobului si pana la uscare. Pentru a avea la dispozitie porumb crud si in alt sezon decat cel al verii, se colecteaza boabele crude si apoi se conserva prin congelare.
  Porumbul uscat este foarte eficient in special in cazul exemplarelor medii si mari de crap. Acesta se poate fixa de carlig cu ajutorul unui fir subtire ("fir de par") trecut prin boaba gaurita, operatiune care necesita ceva experienta si rabdare. Operatia este mult simplificata daca boaba este fiarta; insirarea boabelor fierte pe "firul de par" (fir de nylon, ata, par de cal ...) se poate face rapid, cu un ac simplu de cusut. 
  Porumbul fiert mai prezinta avantajul ca se poate fixa direct in carligul de pescuit. Prin adaugarea unei arome in apa, in timpul fierberii sau conservarii, porumbul devine o momeala foarte atractiva pentru crap.
Porumb fiert, gata preparat, puteti cumpara direct din magazinele de specialitate. Oferta este deosebit de generoasa fiind comercializate conserve cu diferite arome: de miere, de vanilie, de anason, de ciocolata etc.   Cel mai eficient, dupa parerea multor pescari cu experienta, ar fi porumbul cu aroma de anason. Dar ce facem daca dorim sa folosim cantitati mai mari de porumb fiert ca nada in amestec cu alte ingrediente ? Costurile ar putea sa fie mult mai ridicate ! Solutia ar fi sa-l preparam chiar noi.

  O reteta de mare succes in prepararea boabelor de porumb fiert este urmatoarea: se sorteaza
boabele de porumb cu ajutorul unei site. Boabele sortate se pun intr-un vas, de preferinta din inox. Peste boabe se adauga apa, in cantitate cam de doua ori cat cea de boabe. Pentru a creste atractivitatea boabelor se pot adauga si o serie de arome sub forma de uleiuri volatile sau plante aromate (seminte de canepa, anason ... ) adaugate in timpul fierberii. Este bine sa adaugam si putina miere sau zahar in apa in care fierbe porumbul. Boabele se fierb la foc mic timp de cca. 1 1/2 pana la 2 ore, in vasul permanent acoperit. Dupa acest timp se opreste focul lasand boabele sa se raceasca odata cu apa. In acest fel boabele fierte se umfla fara sa se sparga. 
 Boabele "explodate" nu se folosesc la pescuitul crapului dar pot servi ca nada sau momeala pentru platica, babusca si caras. Ca arome pot fi folosite uleiurile volatile, Scopex, Aromex, mierea etc. Nu exista restrictii din punct de vedere al soiului de porumb folosit ca momeala insa eu prefer soiul de porumb "mocanesc" care
prezinta o boaba neteda, lucioasa, de culoare rosiatica si care prin fierbere se umfla bine fara sa crape. 
  In alte tari creste un soi de porumb cu boaba uriasa, foarte bun pentru pescuit si care se comercializeaza si la noi sub forma de conserve. 
  De retinut ca atunci cand boabele se pun direct in carlig: 
  • numarul optim de boabe prinse in carlig este de 2-3, in functie de marimea acestora si de numarul carligului (deschiderea sa); intotdeauna trebuie sa retinem ca varful carligului trebuie sa fie liber, putin iesit din ultima boaba, altfel existand pericolul ca boabele sa impiedice carligul sa intepe pestele. Carligele se vor lega de linie cu fir textil de 0.2-0.25 mm grosime si o lungime de circa 10 cm lungime.
  •  Pe firul textil se pot insera inca 3-5 boabe, alaturi de cele prinse in carlig. De retinut ca primavara, la pescuitul ciortanului, se pot obtine rezultate superioare daca boabele sunt decorticate (se indeparteaza coaja).
  Ca nada de o eficienta extraordinara mentionam boabele de porumb prajite in emulsii cu ulei de usturoi, care atrag si mentin pe loc si pe cei mai pretentiosi crapi. Acest tip de nada este mai putin cunoscuta si utilizata de catre pescari.
  
Graul
  Este o samanta excelenta, foarte eficienta pentru crapi, desi adesea omisa de crapisti. Este foarte eficienta in special primavara, cand crapii prefera alimentele mici si moi. Nadirea cu grau, fiert sau nu, atrage si pesti mai mici care sunt urmati de crapi. Zgomotul de la impactul boabelor de grau cu apa atrage si  stimuleaza crapii din zona. Singurul dezavantaj este ca graul atrage foarte multa albitura, care uneori ne sacaie prea mult.


Cartoful
  Este o momeala care, sub forma de cubulete de diferite marimi si conservate in saramura, ne poate aduce capturi impresionante, in special cand celelalte momeli (porumb, bulete...) nu dau roade. Totusi, nu recomandam cartoful ca o momeala foarte eficienta ci mai degraba ca o alternativa pentru perioadele cand crapii nu consuma momelile traditionale.

Buletele (Boiles)

  Fara indoiala, buletele reprezinta cea mai complexa momeala utilizata la pescuitul crapului, putand avea o gama foarte larga de marimi, culori, gust, miros si chiar densitate, caracteristici care
nu pot fi obtinute la alte tipuri de momeli, cum ar fi semintele, de exemplu. O caracteristica foarte importanta a buletelor este aceea de a permite alegerea selectiva a speciilor de pesti pe care dorim
sa-i pescuim, evitand astfel trasaturile sacaietoare ale altor "nepoftiti" (platica, carasul...). Si ca sa reamintim ca o momeala buna trebuie sa fie usor de digerat, buletele este realizat pe baza de paste fainoase, preparate prin fierbere, deci usor digerabile. Astfel, un bulet realizat dintr-un aluat bun va fi digerat in maximum 3 ore fata de unul cu componente brute (seminte) care poate necesita un timp de circa 5-6 ore pentru o digerare completa, ciclul de hranire fiind redus in primul caz la jumatate, iar crapul va manca mai des. O alta caracteristica importanta a buletelor este consistenta. Se considera ca un bulete de calitate trebuie sa aiba o consistenta care sa-i asigure o rezistenta corespunzatoare in timpul lansarii si sa reziste in apa mult timp, fara a se inmuia si apoi dezintegra in apa; cand crapul musca buletele, acestea trebuie sa se sparga fara efort prea
mare, moment in care se elibereaza un norisor de arome ce nu-i va permite crapului sa plece fara a consuma momeala.
  Primavara, buletele pot fi ceva mai moi. Alegerea compozitiei optime a buletelui trebuie sa se faca in functie de sezon, de PHul apei, de specia de crap urmarita etc.
  Principalele ingrediente ale buletelor sunt, in ordinea preferintelor:
  • faina de soia, 
  • faina de orez, 
  • proteinele de lapte, 
  • faina de peste, 
  • faina de grau, 
  • faina de porumb etc.. 
  Soia si faina de peste proaspata dau rezultatul cel mai spectaculos aproape pentru toate speciile de crap. Pentru a usura realizarea buletelor se pot utiliza cu mare succes amestecurile STAR BAITS care permit obtinerea oricarui tip de bulete. Cele mai bune rezultate am obtinut cu Protein Mix si Fish Mix, proportia celor doua componente fiind variabila de la un anotimp la altul. Aceste amestecuri contin printre altele si elemente solubile care sporesc atractivitatea momelei, similar aromelor. O remarca foarte importanta este ca buletele trebuie sa fie proaspete pentru a da rezultatul scontat, adica marele crap. Un bulete vechi este deseori ocolit de crapii experimentati.
  
  In continuare va prezentam urmatoarele retete de bulete, preluate din literatura de specialitate si incercate de noi cu succes in decursul ultimilor doi ani. Desi pregatirea prin mijloace proprii a buletelor nu este prea simpla, marele avantaj consta in prospetimea garantata a acestora.



  Obs: toate semintele si germenii mentionati in retetele de mai sus se macina inainte de prepararea aluatului. La un kg de mixtura se adauga de la 5 la 10 oua proaspete. 
  


  Modul de preparare este urmatorul: se amesteca ingredientele timp de 15-20 min. dupa care se lasa aluatul la dospit tot cam 15-20 min.. Acesta trebuie sa aiba o consistenta nu prea moale dar nici prea dura si nu trebuie sa fie lipicios.
  Dupa aceasta operatie are loc modelarea buletelor fie manual, similar
prepararii perisoarelor, fie cu ajutorul unor forme speciale similare celor
prezentate in figura alaturata. Buletele se fierb si apoi se aseaza pe o panza
pentru a se usca. Marimea buletelor variaza de la 8 mm (microbulete) la 35 mm (bulete Jumbo).
  Cele mai spectaculoase capturi au fost prinse, in cele mai multe cazuri, cu ajutorul buletelor medii 18-20 mm care se pot lega de carlig (1 sau 2 bucati) cu ajutorul unui fir ca in figura alaturata. 

  Firul  utilizat poate fi un fir dentar. In cazul buletelor foarte mari, frecvent au loc rateuri datorita "mascarii" carligului de catre bulete.
  Pentru a realiza bulete aromate, gama de arome Star Baits este foarte potrivita.  De mentionat ca atunci cand buletele simple nu dau rezultate, se recomanda utilizarea aromelor in combinatie cu solventi, acizi organici, aldehide de fructe
  Inainte de lansare, dupa caz, putem folosi aromele tip spray. Cand nada este aruncata in cantitati mici se recomanda supradozarea buletelor cu arome. Daca nadim din abundenta atunci vom fi mai economi cu aromele. 
  Ori de cate ori avem ocazia, nu trebuie sa omitem din reteta si o mica doza de zahar, ca atractant. Rezultate remarcabile putem obtine adaugand la reteta: 
  • uleiuri volatile de usturoi (foarte eficient), 
  • coriandru, 
  • canepa, 
  • anason, 
  • chimen, 
  • menta, 
  • lamaie. 
  • Uleiurile pure precum Complex Oil sunt de asemenea destul de eficiente. 
  Uleiurile se introduc in compozitia aluatului, la preparare, sau se pot folosi la umectarea buletelor inainte de lansare. Tensiunea superficiala foarte mare face ca uleiurile sa fie absorbite foarte rapid in masa buletelor. Trebuie mentionat ca uleiurile volatile sunt foarte concentrate astfel ca poate fi suficienta pentru aromare si o cantitate echivalenta cu 3-4 picaturi/kg de aluat. In literatura de specialitate straina se mentioneaza cazul unui campion mondial de pescuit la crap care umecta buletele in tuica naturala. Se pare ca aroma alcolului, in general, este agreata de crap; totodata, alcolul (tuica) favorizeaza descompunerea lenta a stratului superficial al buletelui care difuzeaza lent in apa atragand pestii. In lipsa uleiurilor putem folosi si ierburile si semintele aromatice. 
  Personal folosesc cu bune rezultate leusteanul, anasonul, coriandrul, menta, seminte de canepa. Reamintim ca, in apele foarte bogate in hrana, buletele simple pot fi uneori mult mai eficace decat cele puternic aromate.
  
  Culoarea buletelor nu este esentiala dar este bine sa fie in ton cu aroma (bulete cu miros de peste - culoare
maro etc.). In apele intunecate culorile deschise pot da rezultate bune. 

  O categorie aparte de bulete o reprezinta buletele solubile. Acestea se folosesc cu randament bun primavara si iarna; vara sunt la fel de preferate dar atrag "albitura" care le pot consuma inainte de venirea
crapilor. Buletele solubile se pot prepara din acelasi aluat ca si celelalte dar uscate, fara a fi fierte sau, dupa preferinta, se pot fierbe cel mult 1-3 minute. Pentru cele nefierte, in reteta oualele se inlocuiesc cu lapte praf.    
  Atentie ! Aceste bulete pot da rezultate satisfacatoare si bune la pescuitul fitofagului (in special crapul Novac).
  
  In cazul lacurilor cu fundul acoperit de vegetatie sau cu strat gros de noroi, utilizarea unor
bulete flotante, plutitoare, poate fi salvatoare. Acestea se realizeaza in conditii mai speciale utilizand mixturi cu granulatie fina, bogate in proteine de lapte. Mix Flottant Star Baits si Protein Mix, cernute fin, reprezinta varianta cea mai indicata. Buletele flotante bine realizate pot rezista in apa si 24 de ore. Dupa caz, buletele flotante pot fi incarcate cu mici fire de plumb astfel incat densitatea echivalenta sa fie apropiata sau putin mai mare decat cea a apei.
  
  In continuare prezentam doua retete de bulete clasice, apartinand unor campioni mondiali de
pescuit la crap, retete care au la baza produsele firmei Sensas.



  Primavara putem folosi reteta de toamna dar fara fierbere, ci doar uscare 5 zile in aer liber. In ultima instanta, cand nu reusim sa realizam un bulete de calitate, sau cand timpul nu este generos cu noi, putem achizitiona buletele din comert. Rezultatele cele mai bune le-am inregistrat cu buletele produse de Sensas, cu conditia ca acestea sa nu fie prea vechi.
  Ca un ultim sfat, retetele recomandate de noi sunt verificate cu bune rezultate pe balti din zona Bucurestiului dar suntem convinsi ca pot fi imaginate mult mai multe combinatii, unele poate chiar mai eficiente, totul depinzand de inspiratia fiecaruia.

  Mamaliga
  Mamaliga este nada/momeala cu cea mai larga utilizare in pescuitul sportiv. Aprecierea acestei nade se datoreaza in primul rand usurintei cu care este realizata dar si rezultatelor remarcabile obtinute in pescuitul mai multor specii de pesti dintre care amintim carasul, platica, albitura si nu in ultimul rand crapul.
  Mamaliga pentru nada
  Pentru a pregati o mamaliga pentru nadire nu avem nevoie decat de malai, de preferat extra, si de apa. Se pune apa la fiert intr-un tuci de fonta, cu 2-3 maini de malai in ea si se lasa la fiert pana da in clocot. Apoi adaugam cam jumatate din cantitatea de malai necesara, ajustandu-se cantitatea de apa astfel incat compozitia sa fie putin vascoasa. Dupa caz, vom adauga colorant alimentar rosu sau galben (sofran), arome, indulcitor (zahar, miere), seminte de in, floarea soarelui etc., prajite si macinate. Se amesteca cat mai des pana cand compozitia este bine fiarta. 
 In continuare vom adauga treptat si vom amesteca bine si restul de malai pana se obtine mamaliga de consistenta dorita. Mamaliga se va rasturna pe un capac de lemn avand grija sa nu cada coaja arsa si afumata, formata pe fundul tuciului. Mamaliga astfel obtinuta se poate folosi cu succes ca nada pusa pe arc, fiind in acelasi timp si balast, sau poate fi aruncata in zona de pescuit cu ajutorul unei prastii. Reteta poate fi
adaptata in functie de inventivitatea fiecaruia. 
  
  Unii pescari adauga in continutul nadei si mici cantitati de gainat de pasare (de gaina). Se pare ca mirosul acestuia atrage foarte bine crapul, in special pe cel romanesc. Uleiurile volatile de usturoi, o picatura, maxim doua, sunt de asemenea foarte eficiente.

  Mamaliga pentru momeala (patratica)
  Spre deosebire de mamaliga pentru nada obtinuta prin reteta de mai sus, mamaliga pentru patratica, folosita ca momeala in carlig, este mai greu de realizat. Aceasta nu trebuie sa fie prea dura insa trebuie sa fie suficient de rezistenta pentru a ramane in carlig in timpul lanseului si, dupa aceea, timp de mai multe ore, in apa. O mamaliga incorect realizata nu rezista in apa decat circa 20-30 min., ceea ce este total insuficient, mai ales la pescuitul crapului. O mamaliga de calitate este usor plastica dar suficient de dura pentru a se pastra in carlig timp de cel putin 2-3 ore. 
  Retetele de preparare a mamaligii pentru patratica sunt destul de numeroase si care mai de care se poate lauda cu un artificiu care asigura produsului sau un succes teribil. Stiti cum sunt pescarii ! 
  In continuare va voi prezenta o reteta proprie, la modul relativ spus, dar care va poate da satisfactii depline.
  • Se ia o masura de faina si doua de malai fin cernut. Se pune cca. 1/3 din cantitate la fiert intr-un ceaun cu circa 3 masuri de apa. Cand compozitia a fiert, se adauga 1 lingura de miere sau 2-3 pastile de zaharina (nu fermenteaza prea repede), un virf de cutit de sofran si 4-5 picaturi de esenta de anason. Se adauga treptat si cantitatea de malai/faina ramase, amestacandu-se continuu. 
  • Cand s-a fiert suficient, mamaliga se rastoarna pe un capac de lemn. Se introduce mamaliga intr-o bucata de panza, dres de dama si se face o minge ceva mai mare decat pumnul, stransa bine cu materialul respectiv si apoi latita pentru a putea fi fiarta uniform pe intreaga sectiune. 
  • Deci, dupa aceea se fierbe pana cand aceasta pluteste in vasul cu apa. Se lasa sa se scurga pe un fund de lemn dupa care se scoate din material.
  Aceasta poate fi apoi:
  • taiata cubulete de diferite marimi (cu latura de 6-30mm), dupa dorinta;
  • facuta cocolos prin framantarea acesteia impreuna cu putin srot, pesmet macinat sau chiar putina paine proaspata. Pentru a putea fi framantata, mamaliga se inmoaie putin in apa pana devine de consistenta plastelinei.


De tinut minte:
  •  mamaliga nu trebuie sa aiba miros de mancare, prajeli sau alte alimente pe care le consumam sau le-am preparat anterior in ceaun;
  • fumatorii trebuie sa se abtina de la fumat in tot acest timp, chiar daca le este greu, deoarece mirosul de tutun nu este deloc agreat de crap. La fel cand fixam nada si momeala in carlig. Tutunul este cea mai eficienta "antimomeala";
  • apa pentru prepararea mamaligii este bine sa fie luata din lac sau dintr-o fantana curata, apa plata imbuteliata sau, in caz extrem, apa de robinet tinuta 1-2 zile intr-un vas in aer liber;
  • in loc de zahar este preferabil sa folosim miere curata sau pastile de zaharina, deoarece mamaliga va fermenta mai greu pe timp foarte calduros.

Autor: Iancu Horia Bucuresti

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Adauga un comentariu