Pe patul de nada: “Larvele de libelule”

vineri, 8 februarie 2013

“Larvele de libelule” – Chironomus plumons

Denumite în mod eronat "larve de libelulă", aceste larve aparţin de fapt unor insecte numite ţânţăraşi, din familia Chironomidae, familia Diptera. Din aceeaşi familie fac parte şi ţânţarii şi muştele.

Biologie

Există mai multe specii în cadrul genului Chironomus, variind în mărime de la 2-3 mm până la 20-30 mm lungime. Una dintre cele mai răspândite specii este Chironomus plumosus. Culorile variază în mare măsură în funcţie de mediul în care trăiesc, întâlnindu-se subspecii de culoare verde, maro şi chiar neagră.

Pe parcursul dezvoltării lor chironomidele parcurg trei etape, de larvă, pupă şi adult.

Larvele se dezvoltă din ouă minuscule, învelite într-un material gelatinos. Au de obicei o culoare roşu aprins, datorată abundenţei hemoglobinei din corp (schimburile de gaze cu exteriorul se realizează prin piele). Capul este negru având ochi, antene şi aparat bucal. Corpul este cilindric, împărţit în segmente. Picioare au doar pe primul segment al corpului şi pe ultimul. Larvele trăiesc pe fundul lacurilor şi al râurilor uşor curgătoare, în locurile cu acumulare de material organic, în mâl. Îşi construiesc în jur un adăpost cilindric din secreţii proprii de unde se hrănesc cu materiile organice din apropiere.

Odată dezvoltarea larvară terminată, insecta se ridică la suprafaţă şi se transformă în pupă. În acest stadiu insecta este cea mai vulnerabilă, fiind o pradă uşoară pentru peşti şi pasări.

Stadiul de pupă nu durează mult, insecta adultă părăsind învelişul pentru a se ridica în aer împreună cu mii de surate ale sale. În aer are loc şi împerecherea, după care femelele revin la suprafaţa apei pentru a-şi depune ouăle.

Pescuit

Se pare, după rezultatele obţinute la pescuit, ca aceste insecte sunt deosebit de atrăgătoare pentru peşti. Speciile de peşti care preferă astfel de larve sunt îndeosebi ciprinidele (babuşca, roşioara, plătica, obletele) dar şi peştii răpitori în perioada de iarnă (bibanul, ghiborţul).

"Larvele de libelulă" sunt extrem de fragile la folosirea lor la pescuit. Sunt subţiri, şi nu se pretează decât la cârlige maxim numărul 12. Uneori chiar spinul cârligului le deteriorează, un cârlig fără spin fiind chiar mai indicat. Mărimea optimă a cârligului (din experienţa personală) este 16-18. Prefer să folosesc cârlige de culoare roşie, care se camuflează mai bine în buchetul de libelule, sau negre, de aceeaşi culoare cu a capului libelulei.

Prinderea în cârlig se face puţin înapoia capului. Nu se înşiră pe cârlig, precum râma, ci se prind transversal. De obicei se prind în cârlig mai multe "libelule", în buchet.

Fiind foarte fragile sunt rupte de peşti cu mare uşurinţă. De aceea se prefera folosirea lor în sezoanele mai reci (sfârşitul toamnei – începutul primăverii), când peştii sunt mai puţin activi.

"Libelulele" le găsim in mâlul de pe fundul bălţilor puţin adânci. Trecem cu o sită pe deasupra mâlului, luând puţin şi din acesta. Strecuram apoi bine şi clătim în apă până când în sită vor rămâne numai libelulele.

Fiind recoltate din apă, tot în apă e bine să le păstram, împreună cu mâl din care le-am luat. Oricum, nu vor rezista prea mult. Până la locul de pescuit le ţinem în vată umedă învelită în hârtie, totul aşezat într-o cutie de plastic cu capac, din care scoatem numai câte libelule ne trebuie pentru următoarea oră de pescuit. La pescuitul la copcă, iarna, va trebui să băgam cutia într-un buzunar interior al hainei, pentru a nu îngheţa .